∴ Sorin Dragan BLOG

O umbra… doua umbre…. e nevoie oare de un contur pentru a defini o stare? Eu mi-am regasit-o in sugestia unor umbre. Privind nisipul pe care pluteau umbrele, mi-am amintit de ceva drag mie…. de o stare de bine.. de un zambet simplu…. de o atingere a sufletelor.
Ascunse in lipsa luminii, siluetele pot fi ce vor ele. E cel mai frumos. E cel mai simplu. Aste ca atunci cand inchizi ochii si iti lasi imaginatia sa te poarte acolo unde doar visele indraznesc sa ajunga. Dar oare ce pot fi doua siluete conturate de lumina ce le naste? As vrea sa cred ca pot fi orice; pentru ca eu asta simt. Doua siluete care ascund in intunericul conturului ce il delimiteaza, emotii lacrimi, bucurii, durere, zambete, furie, deznadejde, pasiune. Acum cand siluetele stau una langa alta, poate ca toate aceste emotii ascunse in conturul lor nu pot iesi „la lumina”; si poate e mai bine asa. Pentru ca emotiile intime se pastreaza ascunse. Siluetele sunt la fel ca noi toti. Un amestec de emotii. Si poate ca, la fel ca si noi oamenii, si siluetele unor umbre cauta sa-si gaseasca perechea. Poate ca la fel ca si noi oamenii, si siluetele aspira spre implinire. Si poate ca spre deosebire de noi oamenii, poate ca siluetelor le este mai usor decat noi. Si asta pentru ca unii din noi nu sunt atat de frumosi pe cat sunt asteptarile altora. Siluetele sunt negre. E mai simplu asa. Dar totusi le lipseste expresia unui sentiment si poate ca, asemeni unui orb care-si ascute simturile cu care a mai ramas, la fel si siluetele isi pot exprima sentimentele printr-un mod mult mai natural si mai intens. Ele nu pot sa zambeasca fals, ele nu pot sa vorbeasca ”frumos”, ele nu pot sa se contopesca fizic; ele pot doar sa exprime setimente intr-un mod in care si noi oamenii ar trebui sa invatam sa o facem.

Este frumos… doua siluete… doar ele si ceea ce-si pot oferi. Privesc o umbra cum se apropie de alta. Privesc cum conturul este aproape sa se contopeasca. Imi imaginez cum culorile ar vibra dar intunericul umbrei nu le lasa decat sa isi arate ce au; si anume negrul care ascunde atata mister.

Privesc cum siluetele se apropie si mai mult. Si ma intreb de ce? E un joc? E o stare care poate sa se piarda odata cu lumina ce la poate face sa dispara? Nu stiu ce sa zic…. Totusi se apropie….

Si apropierea face ca siluetele sa prinda un contur comun, care mai este despartit doar de o mica parte a ratiunii care face ca mintea sa te privesca si sa te intrebe daca umbra amandurora poate sa creeze intradevar un contur comun. Poate ca sunt umbre pereche.. ☺ care au fost prea mult timp in lumina sentimentelor nesigure, si care acum cauta linistea intunericului. Liniste in care poti sa te regasesti. Liniste in care poti sa iti revezi cu luciditate conturul vietii.

Si daca acest contur se uneste, cele doua umbre pot sa formeze o umbra comuna, in care spiritul sa poata sa zambeasca si el. Dar privind, vad ca umbrele s-au unit. Acum nimic „nu le mai desparte”. Poate doar o raza de lumina care inca mai sta intre cele doua siluete dar care acum nu se mai vede. Si asa am inteles din nou, si poate acum cu mai multa luciditate, ca cele mai importante lucruri sunt cele care nu se vad. Cele mai adanci sentimente au sansa foarte rar sa iasa la lumina. Si asta face de multe ori sa nu vedem lumina care ne desparte. Si poate ca acest lucru este cel mai important. Poate ca atunci cand ne vedem in conturul sentimentelor noastre ne ascundem de fapt de noi. Ascundem ceea ce poate sa faca din noi niste fiinte care pot sa accepte deopotriva binele si raul in orice forma a lui. Poate ca asta face ca atunci cand trebuie sa fim buni, sa nu uitam sa o facem. Poate asta ne ajuta sa fim mai aproape. Poate asta ne face sa ne bucuram.

Siluetele s-au apropiat…. Acum formeaza un singur contur delimitat doar de imaginatia celor doua umbre. Definesc un spirit ce poate sa se nasca din lumina ochilor fiecaruia. Contureaza o siluata ce acum ii reprezinta pe amandoi. Le poarta impreuna gandurile, emotiile si destinul.

In mod normal as prefera sa fie lumina, dar daca asta ar distruge apropierea celor doua umbre, atunci as prefera sa stau mereu intre zi si noapte…. acolo unde poti fi simplu si bun ca o umbra si sensibil si increzator in lumina ce-ti defineste conturul.